Azi de dimineață am alergat după o amânare de 100 de ani. Am luat decizia să merg mâine în IOR la startul pentru În pas cu Paul și am ieșit azi să văd cum mă prezint.
Mi-am luat Diclofenac gel pentru gleznă și o fașă elastică, care apropos, este extraordinară. Piciorul meu era la un nivel înalt de relaxare și de confort, net superior picioului sănătos. N-ai fi zis că o bucată lungă de material e în stare să facă o mică minune.
Am alergat 3 kilometri cu un pace de 6:33 pe minut, fix, dar fix ca în ultima zi în care am alergat, adică pe 23 martie. Doar că azi mult mai lejer, mai relaxat și fără să simt că e un efort prea mare.
Și mi-am dat seama, în timp ce ieșeam din parc cu un zâmbet uriaș pe față, că de fapt, glezna a fost doar un pretext. Pentru că ultima oară când am alergat, deși antrenamentul spunea că trebuie să alerg 20 de minute în continuu, de 2 ori mi-am pierdul respirația și oricât am tras de mine, a trebuit să fac două pauze. Cumva m-am speriat pentru că asta nu trebuia să se întâmple. Și mi-a fost teamă să nu însemne că nu pot să mă țin de antrenament.
Dacă aș fi constientizat din prima, aș fi avut o discuție serioasă cu mine în care să îmi explic că sunt zile și zile, că nu am de ce să mă descurajez și să îmi văd în continuare de treabă. Dar e în regulă, cred că mi-am revenit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu