Azi de dimineață m-am rostogolit din pat la 7:20 după ce m-am culcat ieri, din nou, după ora 2 noaptea. Dar bine că am facut-o, aseara aveam temeri că nu o să mă trezesc deloc.
Chiar discutam cu cineva, că sportul funcțioează de fapt ca yoga. Te eliberează de absolut toate gândurile și te face să ai un singur punct de concentrare: propria cadență, astfel încât totul în rest se estompează. Ești doar tu cu tine, într-o formă mai pură, neafectată de niciun fel de zgomot.
Alergatul exorcizează toate deciziile proaste luate în ultimele zile. Ce bine ar fi dacă în viața de zi cu zi, atunci când e nevoie, ai putea să intri într-o cabină telefonică, să te schimbi în costumul de alergare și să o iei la fugă pe străzi. Iar dacă tot ești acolo, să dai și un pic timpul înapoi.
În altă ordine de idei, alergarea de azi a fost una din cele mai bune pe care am avut-o de când am început să fac asta. Și mă refer aici la nevoia neștiută, pe care mi-a împlinit-o.
Primul km de azi l-am făcut în 6.12, cel mai bun timp al meu de până acum, dar cu costul unei dureri acute în partea dreaptă. Pe final, media a fost tot de 7.35 per kilometru, fix ca acum 2 zile. Aici aș băga o idee profundă și o paralelă cu viața, dar mai bine să concluzioneze fiecare după cum vrea.
Când am ajuns în fața scării, tot ce vroiam era să mai alerg o dată. Încă jumătate de oră. Era o nevoie viscerală, care mă domina și mă tulbura, ca un vulcan gata să erupă. Din păcate a trebuit să mi-o reneg, până și Clark Kent mai trebuia să se ducă la redacție.
În mod oficial blogul ăsta a devenit unul dintre preferatele mele :)!
RăspundețiȘtergereŞi dă-mi te rog add pe Facebook sau dă-mi un mesaj dacă suntem deja conectaţi! E puţin ciudat să apreciez o persoană fără să o pot asocia cu... o persoană :))!
:) Multumesc!
RăspundețiȘtergere