Scris vineri, publicat acum

Nu înțeleg de ce mi-a plăcut alergatul până acum. Nu știu ce a fost în capul meu, pentru că abia ACUM începe să fie cu adevărat spectaculos. Azi a fost de 100 de ori mai fain decât orice zi de până acum. Așa am sezația.

Știu că pare nebunesc. Aveam o cunoștință, care la fiecare nou prieten zicea că e cel mai bun de până atunci. Ceea ce bineînțeles nu prea părea credibil, dar apreciam cu toții dedicarea și optimismul.

Așa mă simt și eu, în fiecare zi vin și spun: nu, ce a fost ieri a fost nimic, azi a fost cu adevărat tare. Și oare până când o să tot fie cresecendoul ăsta și ce se întâmplă când se oprește? Pentru că trebuie să se oprească, nu? Doar nu o să explodăm?

Am ieșit în seara asta deși nu era în plan. Nu are rost să întru în detalii, nu am ieșit să alerg de prea bine. În plus, alergatul părea singura soluție ca să nu îmi aprind o țigară, în seara asta când, după 4 zile în care nu am fumat deloc, aveam certitudinea fermă că viața mea ar fi semnificativ mai bună dacă mi-aș aprinde o țigară.

Am reușit să nu fumez, să alerg (6:32min/km) și să.. aici urmează o parte foarte interesantă, unde se arată că unde nu e cap vai de picioare (la propriu) să găsesc un parc langa mine, la doar 10 min distanță, respectiv Parcul Național. Mi-a luat doar o lună să îl găsesc, încă o dată am demonstrat reale aptitudini în orientarea geografică.

l.e. (duminică 12:39 a.m.) sâmbâtă am ieșit la o tură de bicicletă (casă-Herăstrău-2 ture de lac-casă). 2 ore, 30 km. Nu am tras tare, vroiam în primul rând să văd care e îmi e ritmul normal și nivelul de unde pornesc. Cred că o să fie bine (în plus, bicicleta merge excelent).