Azi de dimineață, când m-am trezit să alerg, m-am uitat pe geam și am văzut asta.

Cum nu am echipament de alergare pe timp de iarnă, m-am băgat la loc în pat.

P.S. Am alergat și sâmbătă cu un pace de 6:34. În rest nimic deosebit, doar că, pe alei, cineva făcea un fel de Power Walk.

Nothing important

6:22 min/km azi, un pic peste 3 km. Dar a fost greu, cu efort mare, cu respirația pierdută, cu gândul recurent să mă opresc și să mă duc acasă. Pentru 3 km! Nimica toată. 6:22 per km, chiar mai puțin impresionant.

În plus, mă simt obosită. Destul de des. Foarte des. De fapt, aș înclina să spun că singurul moment în care nu sunt obosită, este atunci când mă întorc de la alergat.

Mă găndesc că ar trebui să încep să urmez un regim alimentar care să mă susțină. Deocamdată doar mă documentez. Am văzut că e recomandat sistemul 60-20-20. Adică 60% din caloriile zilnice să fie carbodidrați, 20% grăsimi și 20% proteine. O să revin pe acest subiect pe măsură ce îl aprofundez.

P.S. De mâine dimineață încep antrenamentul cu bicicleta.

Pariu pe o limonadă?

Ieri nu am alergat, deși ar fi fost indicat. Așa că pe seară mi s-a făcut teama că nu o să mă trezesc azi, plus niște gânduri care începeau cu "De ce naiba alerg eu?". 

Oricât high on running you get, oricât de multe motive de bucurie ți-ar aduce și oricât ar alunga demonii, ei bine, din când în când te întrebi, sau cel puțin eu o fac,  De ce naiba dacă mi-e somn, mă dor gleznele și genunchii și mi-e o super lene, ies din casă să o iau la fugă de nebună.  Și totuși, de fiecare dată, întrebările dispar înainte să încep să alerg, încă de când îmi iau echipamentul de alergare (probabil e costumul meu de Superman).

Ce am mai înțeles în săptămânile astea, este că nu trebuie să fii într-un anumit fel ca să îți placă să alergi. Dacă eu, cea de acum 1 an să zicem (sau de acum două luni, tot un drac), aș fi citit tot ce e scris pe aici, aș fi gândit că Da, e foarte frumos ce face tipa asta, dar probabil că are o înclinație spre alergat. Eu niciodată nu aș putea nici măcar să mă trezesc recurent la 7 dimineața, ce să mai zic de activități sportive matinale. După cel mult o săptămână, m-aș plictisi, aș începe să amân (doar mă cunosc) și până la urmă aș renunța. Și oricum e stupid, toți cei care aleargă vorbesc ca niște sectanți, este imposibil să fie așa. Mai bine îmi aprind o țigară. Am încheiat citatul fictiv.

Dacă tu, cel care citești acum, nu ai alergat încă, sunt absolut-incredibil-mai mult decât sigură că  ai aceleași gânduri. Dar cine știe, poate la un moment dat ai să începi să alergi, iar dacă ai să o faci, pun pariu, oricine ai fi, că o să îți placă enorm și că ai să regreți că nu ai făcut asta mai devreme. Dacă nu o să fie așa, dau o limonadă la Grădina Verona. Ei, cum sună asta?

În altă ordine de idei, azi am intrat în săptămâna a 5-a, cu o viteză de 6:39min/km. Cum trece timpul. Iar sâmbătă, conform antrenamentului, o să alerg 20 de minute în continuu. Oh boy, oh boy.

P.S. A trecut o săptămână de când nu am mai fumat. Nu este prima săptămănă din viața mea când am renunțat la țigări, dar este prima oară când mă găndesc că nu mai vreau să o fac niciodată.