Titlul ăsta e antonimul lui șoc, adică un cuvânt pe care nu îl știu dar dacă l-aș fi știut, l-aș fi scris aici

Am alergat și duminică, dar nu mai știu ce s-a întamplat. Am ieșit din casă, am alergat, m-am întors, am cumpărat pâine de pe drum, am ajuns acasă, am băut apă, nu mai știu ce am mâncat. Fix atât de ordinar.

SportTrackerul mi-a spus că am alergat cu un Pace de 5:58, dar nu-i adevărat. Mi-a zis că am făcut primul kilometru în 3:45, dar când țipa în gura mare că am terminat primul kilometru eu știam că minte. Pentru că din punctul de unde încep să alerg până în parc, e fix un kilometru, iar când el îmi lăuda viteza uimitoare, doar trecusem puțin de jumătate. Un 6:30 aproximez eu că a fost per total.

Nu știu ce e cu SportTrackerul ăsta, că des se întâmplă să îmi supraestimeze primul kilometru. Cert e că m-am obișnuit cu el, iar eu ies greu din zona de confort, așa că nu schimb aplicația. Poate cel mult să mai îmi iau una. Foarte profi să te supraveghezi cu două aplicații. Sau nu. Whatever.

It's all about having fun

Ultimele ieșiri la alergat au fost foarte grele. Solicitante, epuizante si din cauza asta, frustrante. Drept urmare azi am făcut niște schimbări. În primul rând m-am hidratat mai mult în ultimele 24 de ore (în general beau cam puțină apă), apoi am făcut stretching îninte de alergare (nu am mai făcut asta de mult).

Și, cel mai important lucru, am alergat cu un pace mare. Adică foarte lejer. Da, e adevărat că am scos cel mai prost timp din ultima lună, dar pentru prima oară de foarte mult timp, m-am simțit bine alergând. Eram liniștită, relaxată și am putut să savurez la maxim alergarea de azi. Chiar dacă mai aveam dureri scurte de glezne, am avut senzația că pot să alerg mult timp în ritmul ălă, fără să mă opresc. Iar asta a fost mai încurajator, mai relaxant psihologic și mai îmbucurător decăt orice altă viteză impresionantă de până acum.

Cât despre ce urmează mai departe, planul este ca până la sfărșitul lunii mai să îmi dezvolt condiția fizică. Asta înseamnă să pot să alerg distanțe mai mari cu pace-uri mai bune și să înot. Referitor la înot, instructorul mi-a zis că am nevoie de 2 luni ca să pot să înot două bazine continuu (adică 50 de metri). Mi se pare atât de puțin încât mi se face rău. Dar după cum evoluează lucrurile, cred că voi ajunge mult mai repede la distanța asta. De fapt, este imperios necesar.

Lucrurile merg înainte. Eu mă țin după ele.

Să înoți este extraordinar. Sunt abia la început și deja e incredibil de frumos.

Pe drumul spre casă m-am panicat că abia luni mai merg la bazin, dar m-am liniștit când mi-am adus aminte că mâine alerg. Mă și pufnește râsul când mă gândesc în ce hal am ajuns. Pâi eu cu un pahet de țigări pe zi, cafea cât cuprinde, petreceri până dimineața (bine, astea încă se mai întâmplă), nenumărate ginuri tonice și alte și alte abuzuri, eu să mă panichez că nu înot, dar să mă liniștesc la gândul că nu e nimic, mă duc la alergat. Eu să fac asta? Viața poate să fie destul de comică.

În altă ordine de idei, mă bate un gând. Pe 19 mai e Bucharest International Half Marathon, unde au și cursă de 10,458 km. Nu, nu, nu. Nu are rost nici să mă gândesc la asta. Dar dacă... Nu, nu, nu. E imposibil. Sau.. ?

Suicide Pace

Nu știu dacă e de la oboseala acumulată sau de la faptul că ultima lună a fost destul de grea din multe motive, dar nu am mai simțit de mult rush-ul cu care mă mândream acum ceva săptămâni. Dar alerg în continuare, deși acum o fac seara, și am reușit să intruc înotul în antrenament. Ușor, ușor sper să introduc și bicicleta.

Am trei zile de înot pe săptămâna și lucrurile se complică din punct de vedere al timpului. Azi a fost prima zi din săptămâna când am alergat. Și probabil am să o mai fac vineri și duminică.

Tot azi mi-am mărit viteza și am reușit să fac primul kilometru in 4:41, ceea ce a fost destul de impresionant pentru mine, doar că m-a rupt. În final am reușit doar un Pace de 6:16 și o culoare vineție în obraji.

Nu cred că voi repeta prea curând experiența asta cu viteză mare la început. Am să încerc să alerg constant, deși am observat că am o problemă în a-mi doza efortul. Din păcate asta mi se aplică și în viața de zi cu zi. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu facem decât să alergăm după cum suntem.