Teoretic acum trebuia să închei săptămâna a 6-a din antrenamentul de alergare. Am alergat de 3 ori, dar nu m-am ținut de program. Mă îndoiesc că este bine așa, drept urmare în săptămâna care urmează vreau să reiau ce trebuia fac săptămâna asta.

Anyway, ce vroiam să mai spun este că în seara asta am cam reușit să calc pe pingea cănd alerg. Adică piciorul să lovească pământul întâi cu pernuțele de sub degete și nu cu călcâiul. Problema cu acest mod de a călca este că îți crește foarte mult viteza. Mă rog, e doar problema mea, că ajung la o viteză pe care nu pot să o susțin prea mult. Primul kilometru l-am făcut in 5 minute 48, iar al doi-lea chiar mai repede, în 5:38. Apoi a trebuit să fac niște pauze ca să pot să ajung să alerg 4 kilometri.

Oricât aș fi încercat să micșorez viteza, pentru că îmi dădeam seama că mă obosește prea tare, nu am reușit. Drept urmare a trebuit să mă opresc de câteva ori. În plus, alergarea asta am simțit-o intr-un mod foarte dureros în glezne și în abdomen, dar am reușit să scot la final un pace de 6:05.

Totuși, data viitoare vreau să încerc un experiment și să măresc viteaza la 5 minute per kilometru (cel puțin primul km). Știu că pot. Am alergat o data 1 kilometru jumătate cu un pace de 4:44. A fost un moment izolat, cauzat de mai multi factori, nu neaparat pozitvi. Dar înțeleg că viteaza asta e în mine, trebuie doar să învâț să o eliberez și în momente de calmitate.

P.S. Iar mi-am pierdut un pic ordinea și disciplina de la început. Încer să îmi revin.

Ce n'est pas un blog de alergare

În ciuda aparențelor, acesta este o un blog despre Triathlon, nu despre alergare, deși numai despre asta am scris, deși numai asta am făcut.

Ei bine, de ieri, am introdus antrenamentul numărul doi, adică înotul.

După o hotărâre de moment, la ora 8 seara eram acasă, la 8:45 într-un taxi cu directia Facultatea de Medicină, la 21:00 în fața ghișeului cu abonamente, la 21:09 în bazin.

Ce am remarcat este că atunci când ești panicat că în orice moment poți să mori înecat, nu mai poți să te gândești la drame existențiale. Pur și simplu nu mai e loc. Și după ce ai reușit să supraviețuiești apei timp de o oră, ai senzația că tu ai îmblânzit bazinul ăla. Că a fost o luptă între tine și el, iar tu ai învins. Iar asta chiar te face fericit.

Alerg în continuare. Alerg pentru că așa mi-am propus. Alerg pentru că sunt stresată. Alerg pentru că sunt nervoasă. Alerg pentru că nu am energie. Alerg pentru că trebuie să închei ziua. Alerg pentru că vreau să învăț să alerg mai tare.

Vreau să învăț să alerg mai tare ca să pot să fug mai repede: de stres, de nervi, de lipsa energiei sau de ziua care a trecut.

Și dacă stau bine să mă gândesc, am fost întotdeauna un fan al fugii. Doar că acum am învățat cum se face la propriu.