Me vs. my body

După cum ziceam ieri, am început un antrenament care are ca obiectiv să alerg cât mai bine pe 29 iulie, la NoStress. E foarte simplu, un mix între antrenamentele spartanilor și cele a japonezilor kamikaze. Punctual l-am descris într-un post separat, acum vă zic de efectele lui miraculoase în a mă face să înțeleg că am condiția fizică a unui fotoliu.

Luni și de marți am fost in my comfort zone, cu alergare de distanță și înot.

Miercuri m-am trezit super happy de dimineață, gata de antrenament. M-am dus pe pistă și am început fantasticile serii de broscuțe, alergare cu genunchii sus și pas fandat.

Zona unde mă antrenam eu era jumătate în soare, jumătate în umbră și ce m-am gândit eu, că mai bine să mă antrenez în soare. În primul rând că alergarea de la NoStress va fi pe căldură și în al doi-lea rând că e bine să te antrenezi în condiții dure. Acum nu știu dacă de la căldura mare sau de la acele broscuțe criminale, cert este că prea târziu mi-am dat seama ce se întâmplă, la alergarea ușoară de final, cand simțeam dureri ascutite, mușchii erau foarte tari și abia puteam să îmi ridic picioarele. Am crezut că o să îmi revin, semăna ca senzație cu cea de picioare de plumb, pe care o ai când alergi după antrenament de bicicletă. Ei bine, a fost mai rău. 

De multe ori când alerg, corpul îmi zice că e cazul să o las baltă, să mă opresc, că e prea obositor și dacă mă opresc nu e rău, ba din contra, o să fie super. Iar eu îi explic că e în regulă dacă mai aleargă puțin, că poate, așa cum a mai putut de atâtea alte ori și că o să fie super dacă mai rezistă. 

De data asta, după nici 200 de metri, s-a oprit pe pistă, fără niciun fel avertisment. Pur și simplu, am rămas înțepenită pe loc.

Eu: Wtf ?! 

Corpul: __ 

Eu: What just happened?? 

El: __

Eu: Cum naiba te-ai oprit, că nu ți-am zis să faci asta? 

El: __ .

Am reușit să îl conving să pornească, dar a fost greu. A fost și mai greu când m-am urcat pe bicicletă să mă duc spre casă. Fiecare mișcare era dureroasă, iar la un moment dat în trafic, mi-am pierdut concentrarea și am intrat în oglinda unui taximetrist. Slavă domnului, nu am rupt-o. 

Acasă am mâncat o friptură de vită sub forma unui baton cu proteine și m-am dat cu toate gelurile posibile, ca să îmi relaxez mușchii. Nu am reușit. Seara trebuia să fie antrenament de duathlon care s-a amânat din cauza căldurii, oricum nu aș fi fost în stare să îl fac. 

Joi nu am făcut antrenamentul de dimineață. Durerile au persistat pe tot parcursul zilei. Mai mult, când mergeam, din când în când îmi pierdeam controlul câte unui picior și mă dezechilibram, ca o păpușă cu încheieturi mobile care nu se poate susține singură. Iar pe stradă nu e foarte estetic să pățești asta. 

În plus, de fiecare dată când mă ridicam de pe scaun, trebuia să mă ajut de masă sau de spătar. Am făcut și o baie fierbinte în care am pus sare grunjoasă ca să ajute la deblocarea mușchilor. Pe vremea de afară, o baie fierbinte e tot ce ai nevoie ca să înțelegi care e faza cu iadul. 

Și ca să vezi,  la o mică documentare pe net, am aflat că se ajunge în situația asta după antrenamente dificile "realizate in medii cu temperaturi inalte" - Aham.

Evaluând situația, mi-am zis că nu am să mai fac nimic cel puțin până luni. Dar am vorbit cu Andrei, adică cel care mi-a creat acest antrenament cu intenția clară, acum sunt sigură, de a vedea care e limita între "ia uite ce bine alerg" și "uite o prăpastie, mai bine mă arunc în ea, sigur doare mai puțin". I-am zis că nu am făcut nimic de  dimineață și nu o să fac nimic nici seara. Iar el mi-a zis simplu: Du-te și fă-l. Atât.

Mă rog, tot nu m-aș fi dus. Dar faza e că m-am gândit că am scris aici că mă antrenez, am descris antrenamentul și e cam penibil să zic că, de fapt a fost doar o zi de alergare și încă una de exerciții de forță. 

Așa că am ieșit și am făcut acele ture de viteză. E incredibil cum, deși mă dureau picioarele la fiecare pas când mergeam, când începeam alergarea nu mai simțeam nimic, doar viteza și bucuria că pot să fac asta. Asta pe prima sută, apoi încercam să mențin o viteză constantă pe 200 de metri unde lucrurile începeau să fie dificile și ultima sută de metri, care era grea, la viteză mai mică și dureroasă. Au fost 6 ture de 400 de metri, cu pauză de 5 minute între ele. Timp efectiv de alergat, 9:53, pace 4:01min/km.

La final am mai alergat vreun kilometru jumătate pentru recovery sau ceva, nu știu exact. Trebuia să fie 4 sesiuni de 100 de metri de lansate. Dar nu prea am înțeles ce sunt astea așa că am alergat într-un ritm lejer. 

La final am făcut si cele 100 de abdomene. Și aici a fost interesant pentru că stăteam în picioare și nu îmi dădeam seama cum aș putea să mă așez jos. Și iar am avut o discuție cu corpul meu.

Eu: Hai așează-te să faci abdomenele. 

El: Nu. 

Eu: Hai măi, îndoaie odată genunchii. 

El: Nu că o să doară.

Eu: Cât de rău poate să fie?

El: Nu vreau să aflu. 

Până la urmă s-a așezat. A fost dureros, dar nu mai grav decât ce se întâmplă de 2 zile.

Concluzia, antrenamentul continuă. 

This might be Sparta

M-am înscris și la No stress Triathlon, ștafetă. De data asta am să fac doar alergarea și probabil ne vom desccurca bine, pentru că avem o echipă bună.

Înotul vine de la Cristi, pe care l-am cunoscut duminica trecută și care ne-a cucerit cu cele 10 minute în care poate să parcurgă 500 de metri. El va merge mai departe în cursa individuală dar înainte  va preda ștafeta lui Cosmin (in care am încredere maximă ) pentru bicicletă. După 26 de kilometri Cosmin îmi va preda ștafeta mie pentru alergare, adică persoanei în care uneori am încredere, uneori not so much.

Dar mă antrenez. De fapt, concursul ăsta e primul care beneficiază de un antrenament dedicat. Asta mulțumită lui Cosmin și unui prieten de al lui, care mi-au făcut program. Și acum urmează partea interesantă.

O să povestesc mai departe despre antrenamentul meu. Nu știu dacă se face lucru ăsta, că poate o să îl urmați și o să terminați înaintea mea, dar la naiba, o să îmi asum riscul ăsta :).

2 secunde că nu am lângă mine carnețelul  unde totul a fost notat cu maximă precizie. Stay right there.

Așa, m-am întors. Deci antrenament pentru No stress.

Săptămâna I

Luni - run 15 km

Marți - înot seara

Miercuri - dimineața - Antrenament Forță: 5 (aici s-a considerat că 5 serii e prea puțin pentru mine) 6 x (20 pas fandat + 15 broscuțe + 50 m genunchi sus) + 100 abdomene + 5 ture de pistă

             - seara - Antrenament Duathlon cu Pegas Triathhlon Club

(Andrei, acest prieten al lui Cosmin și, mai nou, antrenorul meu, m-a întrebat dacă pot să fac două antrenamente pe zi. Am acest defect, sau obicei prost, sau gândire defectuasă, cum vreți să îi spuneți, de a considera că sunt destul de sportivă și că pot orice mi se dă. Să zicem că mă întreba dacă pot să parcurg un maraton săptămâna viitoare. În aceeași fracțiune de secundă mi-aș fi adus aminte de data aia când am alergat 11 km - respectiv cu o zi înainte - și că mi-a fost foarte ușor. Drept urmare sigur pot și 42k peste o săptămână. Și imediat aș fi zis Da. I thought it and then I said it. Awesome! - ca să îl parafrazez pe Bill Burr - filmulețul nu are legătură cu sportul - da, mă interesează si alte lucruri pe lume - dar să vă uitați, 'cause it's hilarious).

Joi - dimineața - 6 x 400 viteză maximă cu pauză de 5 minute între alergări. - antrenament în timpul căruia cică vomiți din cauza efortului. Nu știu de ce, dar mă entuziasmează lucrul ăsta. E ca și cum intru deja în altă ligă.

        seara - 10 ture aleargare ușoară (am uitat că e zi de înot. când mi-am adus aminte m-am găndit că le fac pe amebele seara. Ah, dulce ignoranță)  + 100 abdomene

Vineri - dimineața 20 x 100m lansate + 10 x 50m genunchi sus + 5 ture ușoare + 100 abdomene

             seara - 15k run

Săptămâna II 

Pentru că nu vrem să ne obosim prea tare, doar un antrenament pe zi.

Luni - 2 x 3 ture pistă lansate + 10 x 20 pas sărit + 10 x genunchi sus + 100 abdomene

Marți - 6 x 400m viteză + 100 abdomene

Miercuri - Romniceanu Stairs Run + 100 abdomene

Joi - 20k run (asta o să fie o premieră) + 100 abdomene

Vineri - 10 x 100 m lansat + 100 abdomene

Sâmbătă  - No stress

Dacă vi se pare simplu, să știți că nu e. Dacă vi se pare dificil, să știți că în realitate e și mai și. Revin cu detalii despre cum a început acest antrenament mai greu decât orice am făcut până acum și mai rău decât orice mi-am imaginat. Bine, asta din urmă nici nu a fost complicat să se întâmple, pentru că eu credeam că va fi rezonabil.

                                                             

Titlul ăsta e antonimul lui șoc, adică un cuvânt pe care nu îl știu dar dacă l-aș fi știut, l-aș fi scris aici

Am alergat și duminică, dar nu mai știu ce s-a întamplat. Am ieșit din casă, am alergat, m-am întors, am cumpărat pâine de pe drum, am ajuns acasă, am băut apă, nu mai știu ce am mâncat. Fix atât de ordinar.

SportTrackerul mi-a spus că am alergat cu un Pace de 5:58, dar nu-i adevărat. Mi-a zis că am făcut primul kilometru în 3:45, dar când țipa în gura mare că am terminat primul kilometru eu știam că minte. Pentru că din punctul de unde încep să alerg până în parc, e fix un kilometru, iar când el îmi lăuda viteza uimitoare, doar trecusem puțin de jumătate. Un 6:30 aproximez eu că a fost per total.

Nu știu ce e cu SportTrackerul ăsta, că des se întâmplă să îmi supraestimeze primul kilometru. Cert e că m-am obișnuit cu el, iar eu ies greu din zona de confort, așa că nu schimb aplicația. Poate cel mult să mai îmi iau una. Foarte profi să te supraveghezi cu două aplicații. Sau nu. Whatever.

Suicide Pace

Nu știu dacă e de la oboseala acumulată sau de la faptul că ultima lună a fost destul de grea din multe motive, dar nu am mai simțit de mult rush-ul cu care mă mândream acum ceva săptămâni. Dar alerg în continuare, deși acum o fac seara, și am reușit să intruc înotul în antrenament. Ușor, ușor sper să introduc și bicicleta.

Am trei zile de înot pe săptămâna și lucrurile se complică din punct de vedere al timpului. Azi a fost prima zi din săptămâna când am alergat. Și probabil am să o mai fac vineri și duminică.

Tot azi mi-am mărit viteza și am reușit să fac primul kilometru in 4:41, ceea ce a fost destul de impresionant pentru mine, doar că m-a rupt. În final am reușit doar un Pace de 6:16 și o culoare vineție în obraji.

Nu cred că voi repeta prea curând experiența asta cu viteză mare la început. Am să încerc să alerg constant, deși am observat că am o problemă în a-mi doza efortul. Din păcate asta mi se aplică și în viața de zi cu zi. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu facem decât să alergăm după cum suntem.

Teoretic acum trebuia să închei săptămâna a 6-a din antrenamentul de alergare. Am alergat de 3 ori, dar nu m-am ținut de program. Mă îndoiesc că este bine așa, drept urmare în săptămâna care urmează vreau să reiau ce trebuia fac săptămâna asta.

Anyway, ce vroiam să mai spun este că în seara asta am cam reușit să calc pe pingea cănd alerg. Adică piciorul să lovească pământul întâi cu pernuțele de sub degete și nu cu călcâiul. Problema cu acest mod de a călca este că îți crește foarte mult viteza. Mă rog, e doar problema mea, că ajung la o viteză pe care nu pot să o susțin prea mult. Primul kilometru l-am făcut in 5 minute 48, iar al doi-lea chiar mai repede, în 5:38. Apoi a trebuit să fac niște pauze ca să pot să ajung să alerg 4 kilometri.

Oricât aș fi încercat să micșorez viteza, pentru că îmi dădeam seama că mă obosește prea tare, nu am reușit. Drept urmare a trebuit să mă opresc de câteva ori. În plus, alergarea asta am simțit-o intr-un mod foarte dureros în glezne și în abdomen, dar am reușit să scot la final un pace de 6:05.

Totuși, data viitoare vreau să încerc un experiment și să măresc viteaza la 5 minute per kilometru (cel puțin primul km). Știu că pot. Am alergat o data 1 kilometru jumătate cu un pace de 4:44. A fost un moment izolat, cauzat de mai multi factori, nu neaparat pozitvi. Dar înțeleg că viteaza asta e în mine, trebuie doar să învâț să o eliberez și în momente de calmitate.

P.S. Iar mi-am pierdut un pic ordinea și disciplina de la început. Încer să îmi revin.

Azi de dimineață, când m-am trezit să alerg, m-am uitat pe geam și am văzut asta.

Cum nu am echipament de alergare pe timp de iarnă, m-am băgat la loc în pat.

P.S. Am alergat și sâmbătă cu un pace de 6:34. În rest nimic deosebit, doar că, pe alei, cineva făcea un fel de Power Walk.

Nothing important

6:22 min/km azi, un pic peste 3 km. Dar a fost greu, cu efort mare, cu respirația pierdută, cu gândul recurent să mă opresc și să mă duc acasă. Pentru 3 km! Nimica toată. 6:22 per km, chiar mai puțin impresionant.

În plus, mă simt obosită. Destul de des. Foarte des. De fapt, aș înclina să spun că singurul moment în care nu sunt obosită, este atunci când mă întorc de la alergat.

Mă găndesc că ar trebui să încep să urmez un regim alimentar care să mă susțină. Deocamdată doar mă documentez. Am văzut că e recomandat sistemul 60-20-20. Adică 60% din caloriile zilnice să fie carbodidrați, 20% grăsimi și 20% proteine. O să revin pe acest subiect pe măsură ce îl aprofundez.

P.S. De mâine dimineață încep antrenamentul cu bicicleta.

Scris vineri, publicat acum

Nu înțeleg de ce mi-a plăcut alergatul până acum. Nu știu ce a fost în capul meu, pentru că abia ACUM începe să fie cu adevărat spectaculos. Azi a fost de 100 de ori mai fain decât orice zi de până acum. Așa am sezația.

Știu că pare nebunesc. Aveam o cunoștință, care la fiecare nou prieten zicea că e cel mai bun de până atunci. Ceea ce bineînțeles nu prea părea credibil, dar apreciam cu toții dedicarea și optimismul.

Așa mă simt și eu, în fiecare zi vin și spun: nu, ce a fost ieri a fost nimic, azi a fost cu adevărat tare. Și oare până când o să tot fie cresecendoul ăsta și ce se întâmplă când se oprește? Pentru că trebuie să se oprească, nu? Doar nu o să explodăm?

Am ieșit în seara asta deși nu era în plan. Nu are rost să întru în detalii, nu am ieșit să alerg de prea bine. În plus, alergatul părea singura soluție ca să nu îmi aprind o țigară, în seara asta când, după 4 zile în care nu am fumat deloc, aveam certitudinea fermă că viața mea ar fi semnificativ mai bună dacă mi-aș aprinde o țigară.

Am reușit să nu fumez, să alerg (6:32min/km) și să.. aici urmează o parte foarte interesantă, unde se arată că unde nu e cap vai de picioare (la propriu) să găsesc un parc langa mine, la doar 10 min distanță, respectiv Parcul Național. Mi-a luat doar o lună să îl găsesc, încă o dată am demonstrat reale aptitudini în orientarea geografică.

l.e. (duminică 12:39 a.m.) sâmbâtă am ieșit la o tură de bicicletă (casă-Herăstrău-2 ture de lac-casă). 2 ore, 30 km. Nu am tras tare, vroiam în primul rând să văd care e îmi e ritmul normal și nivelul de unde pornesc. Cred că o să fie bine (în plus, bicicleta merge excelent).

Ce mă sperie

Când începi să îți rearanjezi viața, ieși din zona de confort. Iar asta sperie, pentru că intri într-o lume nouă și ce poate fi mai înfricoșător decât necunoscutul? (noroc că e și frumos)

Am terminat a 3-a săptămână cu un pic de panică. Pâi cum altfel dacă există:

1. Oamenii care îmi spun că un triathlon e ceva imposibil.
Sunt destui și mă fac să mă gândesc că poate au dreptate. Până la urma ce procent din populație participă la un triathlon? 0,001%! Dar pe de altă parte, imposibil îmi părea și să mă trezesc la 7 ca să alerg. Iar mai imposibil decât asta era să îmi și placă. Și uite că se întâmplă.

2. Oamenii care cred în mine. A se vedea Florin Chindea
Dacă nu am să duc la capăt tot planul? Dacă nu voi putea să particip în toamnă la triathlon? Ce va zice asta despre mine? Aici nu am contra-argument, tot ce trebuie să fac este să continui. O să văd apoi. Lucrurile trebuie luate pe rând.

3. Gânduri de abandon
Din când în când mă gândesc de ce naiba fac eu asta? Ce îmi trebuie mie triathlon? Nu mai bine îmi văd eu de treburile mele de om leneș? A nu te trezi dimineața e mai ușor decâ să te trezești. La fel cum să nu alergi, e mai ușor decât SĂ.
Sunt ganduri care trec, dar revin. Și încerc cât mai mult să mă gândesc la ce am de făcut azi și să îl ignor pe mâine. Cu atât mai mult pe "toamna viitoare". Pentru că, știți cum se mănâncă un elefant? Se taie în bucăți.

***

În altă ordine de idei, ieri dimineața trebuia să alerg. Vineri am ieșit în club și m-am culcat la 4. M-am trezit la 8 jumătate, vinovată dar fără energie pentru alergat. Am ieșit la 8 seara să alerg, mai mult forțată, ca să nu pierd ziua.

Eram nervoasă. Pe mine că nu sunt ordonată, că nu am un regim de viață sănatos, că pierd vremea aiurea, că nu trebuia să ies vineri, că am mult de lucru și nu mă apuc. În plus, lipsa odihnei îmi dă și un fel de semi-depresie.

Nu am respectat programul, nu am avut chef. Am alergat pur și simplu. În total 4 kilometri, cu pauze de mers între fiecare km, de 100 - maxim 200 de metri de mers. În medie, am avut 6,39' pe kilometru. Primul kilometru l-am făcut în 5 minute 40. E un rezultat care nu se apropie de nimic de până acum.

De mâine mă întorc la antrenament, chiar dacă îmi plac mai mult rezultatele de ieri. Până la urmă, e vorba de disciplină în primul și în primul rând.

p.s. Nu mâncați elefanți. Doar pe cei metaforici.

Metoda ușoară de a urca pe podium la Triathlon

Așa cum am mai menționat anterior, triathlonistul meu preferat este Alexandru Diaconu. Și ca orice fan care se respectă, i-am scris un mesaj în care, printre altele, i-am zis și că în toamnă vreau să particip la un triathlon, chiar dacă condiția mea fizicâ actuală lasă de dorit, dar cum am un plan, sper să reușesc.

Și Alexandru mi-a răspuns:

Cat despre dorinta ta de a participa in vara la primul triatlon, nu te descuraja ca nu este atat de greu pe cat iti inchipui sa termini o cursa! Cu 2 ore de antrenament pe zi si 6 antrenamente pe saptamana(doua de inot luni -joi - 2 de bike marti si vineri si 2 de alergare miercuri si sambata) pana in vara nu am nici o indoiala ca nu prinzi podiumul la categoria ta de varsta!!! 

În primul moment m-am panicat. Cum adică 6 zile pe săptămână. Cum adică două ore pe zi. Eu sunt un om ocupat, important, afectat (n-am avut altă rimă). Dar după câteva minute de gândire, mi-am adus aminte și că eu sunt un om încăpățânat.

Până la urmă două ore de antrenamente pe zi, înseamnă o oră dimineața și o oră seara. Ceea ce nu e chiar atât de înfricoșător, pentru că îmi lasă timp și de ieșit în oraș, și de muncit și de pierdut vremea aiurea (o da, fac și din astea).

Acum nu știu dacă Alex se referea că ar trebui să încep de mâine toate astea, dar nici eu nu țin la podium. Obiectivul meu pentru prima participare este să termin triathlonul și să mă distrez.  Dar totuși e nevoie de ceva disciplină.

Cum ajungi să te antrenezi 6 zile pe săptămână. Teorie!

Până la urma sportul este un obicei. Care ca orice obicei care nu este nociv pentru tine (ca fumatul, pierdutul vremii aiurea, ieșitul excesiv în oraș, creat dezastru în dulap dimineața, când cauți cu ce să te îmbraci sau purtatul cămășilor necălcate) este mai greu de făcut o rutină din el.

Tocmai de aceea trebuie să urmezi un plan ca să nu abandonezi pe parcurs. Cum vreau să fac eu.

Cele 3 reguli de aur (ale mele)

1. Start small

Am început cu o singură activitate din cele 3 pe care trebuie să le perfecționez pentru triathlon, adică cu alergatul (doh!).

2. Introdu activitățile pe rând
Sunt sigură că dacă de la început mă apucam și de înot, și de alergat și de bicicletă, în cel mult o săptămână aș fi ajuns la concluzia că sportul e pentru o anumită categorie specială de oameni în care în mod evident nu mă încadrez așa că să continui cu cititul, fumatul, băutul, scrisul și orice altă activitate care nu implică în mod obligatoriu ridicarea mea de pe canapea.

Așa că planul meu este ca după ce ajung la un anumit nivel cu un sport, astfel încât să scadă dramatic șansele de abandon (nivelul se numește: Doamne-cât-de-fain-e-nu-îmi-vine-să-cred-că-nu-am-mai-făcut-asta-până-acum!), să îl introduc pe următorul.

Bicicleta o las la urmă pentru că face parte din singurul sport pe care l-am mai făcut la viața mea și care mi-a plăcut (sport as in Nu mai iau metroul, mă duc cu bicicleta - dar asta era înainte ca ea să evadeze din sistemul anti furt și să o pornească pe alt drum, separat de mine. Bicicletă, dacă citești asta, încă aștept să te întorci acasă) dar și pentru că este cea mai simplă probă, therefore necesită mai puțin antrenament decât celelalte două (așa cred eu).

Deci, a fost alergatul, în cel mult două săptămâni o să urmeze înotul (atunci să vezi panică), iar în cel mult o lună, bicicleta.

3. Să continui să scriu aici
Jurnalul unui antrenament, este un sprijin important. În primul rând că pot să îmi urmăresc evolutia, iar ca un om egocentric ce sunt, îmi place la nebunie. Dar cel mai important, pentru că funcționează ca un angajament scris, ceea ce face să fie ca retragerea să fie extrem de inconvenabilă. Iar până acum, mie îmi e frică doar de mine și de nimeni și nimic altceva. Dar mi-e frică tare. :)

Cum alergi când ai partener de alergare? Mult!

De când am început să alerg, mă trezesc mult mai ușor dimineața, indiferent dacă e sau nu zi de alergat. De exemplu vineri am ajuns la două dimineața acasă, vizibil amețită după ce băusem două beri și jumătate de sticlă de vin. Am mai stat o oră ca să îi fac capul calendar colegului de apartament cu dramele mele existențiale (da, alcoolul le scoate la iveală. Șoc!) M-am culcat la 3, după ce mi-am terminat ultima țigară (cu numărul de ordine 30) și m-am trezit la 8 jumate. Deja nu mă mai mir.

Azi noapte m-am culcat la două și m-am trezit la 7, înainte să sune ceasul. La aproape 7:30, mă încălțam să ies când îl aud, din camera lui, pe același coleg de apartament, că vine cu mine. Cine îl cunoaște, ar crede că s-a mai întâmplat o minune dacă s-a trezit la ora aia. Cine îl cunoaște mai bine nu ar crede și cine îl cunoaște foarte bine, ar spune că atunci a ajuns acasă, amețit dacă nu beat. Și ar avea dreptate.

Drept urmare, azi nu am mai urmat programul. Am alergat pur și simplu, iar primii 3 km i-am făcut in 19 minute. Ceea ce e un huge improvement. Eram mulțumită, mă descurcasem onorabil și puteam să mergem acasă. Dar B. nu e chiar chiar pe treaba lui (la vara pleacă într-un raliu pe bicicletă, 3000 km în două săptămâni) și nu m-a lăsat. M-a târât prin tot cartierul până ne-am rătăcit. Eu m-am purtat exemplar. Din 2 în două minute ziceam că nu mai pot, că vreau acasă, că nu e normal ce facem, că nu se poate în felul ăsta și pe scurt, că am să vomit în curând. Nu a părut deloc impresionat, iar din când în când mai băga și câte un sprint de 100 metri dus și 100 întors, ca să îmi arate că se poate. A reușit prin asta să îmi aducă aminte de toate înjurăturile pe care le-am auzit la viața mea.

Când am ajuns în scară, de credeam că nu se mai întâmpla niciodată asta, m-a luat gura pe dinainte și i-am zis că ce, nu urcăm pe scări (stăm la etajul 7). Eu și gura mea mare. Abia pe scări am înțeles ce înseamnă să obosească cu adevărat mușchii. După etajul 3, ultimele trepte de la fiecare scară le urcam ajutată de forța brațelor. Să îi dea dumnezeu sănătate cui a inventat balustradele. Au făcut diferența dintre a ajunge acasă și a ajunge la spital. Când am intrat în casă era 8:45. Am alergat o oră, cu o viteză medie (și remarcabilă) de 7 km/h.

Restul zilei mi l-am petrecut în pat. Abia la 3 am reușit să mă dau jos, să îmi fac de mâncare, să spăl toate vasele (iar asta e o reușită aproape mai mare decât alergatul), să ies după țigări, să scriu aici și să îmi refac planul pe ziua de azi, care implica să mă apuc în sfârșit de muncă și cel mai probabil, să îl ignor și să mă bag la loc în pat.

***

Nu fumați. Credeți în minuni. Alergați alături de cineva.

Unde se arată că organismul are întotdeauna dreptate

Pe internet părerile sunt împărție. Se recomandă pauze de cel puțin o zi între alergări, ca să lași organismul să își revină, dar sunt și alergători care spun că se poate și zilnic.

Eu am hotărât că o să îmi las organismul să îmi spună ce să fac. Drept urmare ieri nu am ieșit, lucru pe care îl știam de seara când mă simțeam prea obosită. În mod surprinzător, deși nu mi-a sunat ceasul, la 7 m-am trezit destul de fresh. Bine, m-am culcat la loc, dar simpla existență a acestui miracol, confirmă că putem crede în minuni la orice vârstă.

Iar azi, după o zi de pauză, am alergat cu o diferență mare față de miercuri.

Durată 22 min

Distanță 3.24 km (la 20 de minute eram puțin sub 3 km, așa că am prelungit alergarea, ca să trec în mod oficial de 3 km alergați. Zilele în care calculam warm upul si slowdownul, nu se pun)

Avg. Pace: 7.01'/km (adică, în medie, alergam un km în 7 minute. Maaare diferență, de la 8.08'/km. O îmbunătățire de 1 minut per 1000 de m, mi se pare un pas mare. Sau un pas mai repede după altul)

Și am ars 183 de kcal.

Am probat o aplicație nouă și cred că în sfârșit am găsit ce îmi trebuia, Sport Tracker. Îmi dă toate informațiile de care am nevoie, ca viteză medie, viteză maximă, grafic de viteză pe antrenament, calorii etc. Plus îți găsește prietenii de pe facebook care folosesc aplicația. Eu aparent am trei.

Ca metodă de antrenament viitoare, m-am hotărât pentru o zi alergare, o zi pauză. Adică o săptămână cu 4 zile, următoarea cu 3 și tot așa.

Săptămâna II, Ziua I. Run baby!

M-am trezit singură la 7:30 pentru că îmi închisesem din greșeală alarma. Nu e mare performanță pentru că iar m-am culcat super devreme aseară. Nu zic la ce oră că mă fac de râs. Dar m-am trezit și al alergat.

Ce am schimbat la alergarea de azi.

1. În primul rând mi-am luat un ceas de mână ca să îmi cronometrez sesiunile de 90 secunde alergare / 90 de secunde mers. E mult mai comod așa, chiar dacă m-am mai încurcat.

2. M-am întors la GPS Motion X pentru monitorizare. Asta deși îmi scosesem vreo 5 aplicații, toate pentru alergare. Pe una din ele îmi făcusem și un playlist, dar nu mai știam pe care (tipic), așa că am deschis tot Motion X-ul.

3. Am dat drumul la cronometrare după cele 5 minute de warm up și am închis înainte de coold down. Mi se pare mai elocvent.

4. Mi-am luat șervețele la mine. Mâneca nu e o soluție (mai ales când ești răcit).

Rezultatele de azi sunt mai slabe ca cele de duminică de exemplu. Dincolo de distanță care evident a fost mai mică acum pentru că nu am inclus încălzirea si cool downul (răcirea?!) - deși nu mi se pare proporțional mai mică - viteza medie sau viteza maximă au fost mai slabe. Poate să fie din cauza vremii, a răcelii sau a stării mele de câteva zile. Sper să se schimbe lucrurile.

Viteza medie 8km/h vs. 7.5 km/h (vineri am avut 7.5 km/oră dar aici au intrat și sesiunile de warm up și cool down, care trag înapoi)
Distanță 2.8 km
Viteza maximă 13.6 km/h

Păcat că aplicația asta nu calculează în cât timp fac mia. Acum e ușor, îmi ies 7,5 minute / 1 km, dar vreau să văd asta dintr-o privire, fără să mai calculez eu. Așa că încă mai caut aplicații de alergare.

Gânduri și planuri pentru săptămâna a II-a

Mâine încep  a doua săptămâna de antrenament. De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, nici nu știu dacă e corect să îi spun așa. Momentan doar încerc să ajung la un nivel care să îmi permită un antrenament de triathlon. Mai corect ar fi, antrenament pentru antrenament.

În continuare starea mea psihologică nu este foarte bună. Pe cât de entuziasmată eram la început, pe atât de imposibil îmi pare totul acum. Exact acum, când sor'mea care râdea de mine că ma angajez la ceva imposibil, a început să mă susțină (Tata încă zice că este imposibil, dar că e bine că fac sport).

Dar eu nu vreau doar atât. Vreau ca în toamnă să merg la Rawmania Delta Triathlon și vreau să fac și o prezență frumoasă.

Până acum mă gândeam că ce știu ei, nu au citit cât am citit eu despre triathlon, matematic se poate. Dar azi nu știu ce să mai cred.

Sper să îmi revină entuziasmul. Dar probabil, până nu merg la înot să văd cum mă descurc, nu or să se schimbe prea multe.

Pentru săptămâna a doua mi-am propus să alerg de 4 ori, dar în continuare să respect programul de aici ca să ajung să alerg 5 km in 10 săptămâni. Mi se pare foarte bun. Doar că eu vreau să micșorez un pic această periodă și să alerg mai des de trei ori pe săptămână.

Programul de săptămăna viitoare ar fi trebuit să fie de 3 sesiuni de

Cinci minute warmup, apoi 90 secunde de jogging cu 120 secunde de mers ce vor insuma un total de 20 minute, la final cinci minute cool down.


Dar cum vreau să alerg de 4 ori, o să intru și într-o sedință din săptămâna 3, respectiv:

Cinci minute warmup, apoi de doua ori secventa: jog 90 secunde/mers 90 secunde/jog 3 minute/mers 3 minute, la final cinci minute cool down.

Programul pentru săptămîna viitoare ar fi în felul următor

Să sperăm că pot să mă țin de el. 

Saptamana 1, ziua 3

Azi la ora 7.30 dimineața, când îmi făceam exercițiile de stretching, am avut primele momente de îndoială. Un triathlon este greu, chiar și unul sprint, cum vreau eu să fac. Cum am să pot eu să îmi mențin antrenamentele până atunci, ca să pot participa. Nici nu știu să înot măcar.

Toate astea au pornit probabil și de la faptul că ieri mi-am pierdut un pic răbdarea și m-am găndit ca de săptămâna viitoare să fac 4 zile de alergare, apoi 5, pâna la 6. Și în timpul exercițiilor de streching mă gândeam că oricum un antrenament de triathlon necesită 6 zile pe săptămâna. Adică o ieșire în oraș care durează mai mult, o răceală, o lipsă de chef, o zi în care trebuie să lucrez până târziu, ar putea da peste cap antrenamentul. Pot eu să mă angajez că o să fac sport 6 zile pe săptămână?

Dar rămâne de văzut, sper să fie doar o stare care o să treacă.

Pe deasupra, mi-am descărcat o aplicație de monitorizare jogging, RunKeeper, și în afară că imi punea ce muzica vroia ea, adică doar The National, care numai de alergare nu e, am și pus-o pe pauză, fără, să îmi dau seama. Așa că nu știu cum m-am descurcat azi.

M-a înregistrat până la 11 minute, când aveam o medie de 7,3 min/km si aprozimativ 1,7 km parcuși. Ținând cont că aici au intrat și cele 5 minute de warm up (mers lejer), cred că aș fi observat și azi o îmbunătățire.

Lipsa rezultatelor a fost un motiv în plus pentru o stare proastă care m-a ținut până pe la ora 11.

Pe final, vă las cu singura melodie pusă de RunKeeper și care era cât de cât ceea ce aveam nevoie.

p.s. am reușit să și răcesc. De ce ți-e frică nu scapi.

A inceput antrenamentul. Saptamana 1, Ziua 1 - Jogging

Azi am fost sa alerg. Am fost in picioare la ora 7, gratie surorii mele care m-a sunat sa ma trezeasca. Doar faptul ca nu am mai stat in pat "5 minute" pana la ora 8 ar fi fost din start o reusita, daca nu m-as fi culcat cu o seara inainte la ora 9 seara, cu speranta ca am sa ma trezesc dupa 2 ore ca sa lucrez (printre altele sunt si copywriter freelancer). Lucru care bineinteles, nu s-a mai intamplat.

Deci dupa 10 ore de somn m-am trezit oarecum odihnita, gata sa incep antrenamentul. Mi-a luat 20 de minute sa imi gasesc hainele, cheile, telefonul, castile. Nu mai zic ca inca nu am adidasi si am alergat in conversi. Sunt un echivalent al pantofarului de la munte, stiu, dar abia sambata ajung in Decathlon si nu vroiam sa mai aman pentru ca sunt contra-cronometru. Intr-o saptamana banuiesc/sper ca nu imi f*^ coloana, genunchii sau ce se mai strica la impactul cu cimentul.

Asa ca mi-am inceput prima zi de antrenament. Eu sunt un research freak si inainte sa ma apuc de orice, citesc cateva ore despre subiect. Mi se pare si o metoda foarte buna de procrastinare. Asa am ajuns sa stiu cum se ingrijesc dogii germani, care sunt cele mai bune trasee daca esti turist in Bucuresti (ma gandeam la un moment dat sa ma fac ghid turistic), ce persoanlitate au papagalii Micul Alexandru, ce este Joomla si multe altele, care fie mi-au folosit, fie au ramas proiecte abandonate inca dinainte sa inceapa.

Asa ca am citit destul de mult despre alergat si am gasit un program de 10 saptamani, in urma caruia  ajungi sa alerg 5 kilometri. Programul l-am luat de aici si e in felul urmator:

SAPTAMANA 1 (3 sedinte)
Cinci minute warmup, apoi alternati 60 secunde de jogging cu 90 secunde de mers ce vor insuma un total de 20 minute, la final cinci minute cool down.

SAPTAMANA 2 (3 sedinte)
Cinci minute warmup, apoi alternati 90 secunde de jogging cu 120 secunde de mers ce vor insuma un total de 20 minute, la final cinci minute cool down.

SAPTAMANA 3 (3 sedinte)
Cinci minute warmup, apoi repetati de doua ori secventa: jog 90 secunde/mers 90 secunde/jog 3 minute/mers 3 minute, la final cinci minute cool down.

SAPTAMANA 4 (3 sedinte)
Cinci minute warmup, apoi jog 3 minute/mers 90 sec/jog 5 minute/mers 2,5 min/jog 3 min/mers 90 sec/jog 5 min, la final cinci minute cool down.

SAPTAMANA 5 (3 sedinte) - ATENTIE, aici difera programul pe zile, e saptamana in care incepeti sa simtiti ca alergati :)
Ziua 1: Cinci minute warmup, apoi jog 5 min/mers 3 min/jog 5 min/mers 3 min/jog 5 min, la final cinci minute cool down.
Ziua 2: Cinci minute warmup, apoi jog 8 min/mers 5 min/jog 8 min, la final cinci minute cool down.
Ziua 3: Cinci minute warmup, apoi jog 20 minute (in jur de 3 km) fara pauza, la final cinci minute cool down.

SAPTAMANA 6 (3 sedinte)
Ziua 1: Cinci minute warmup, apoi jog 5 min/mers 3 min/jog 8 min/mers 3 min/jog 5 min, la final cinci minute cool down.
Ziua 2: Cinci minute warmup, apoi jog 10 min/mers 3 min/jog 10 min, la final cinci minute cool down.
Ziua 3: Cinci minute warmup, apoi jog 25 minute (aproape 4 km) fara pauza, la final cinci minute cool down.

SAPTAMANA 7 (3 sedinte)
Cinci minute warmup, apoi jog 25 minute (aproape 4 km) fara pauza, la final cinci minute cool down.

SAPTAMANA 8 (3 sedinte)
Cinci minute warmup, apoi jog 28 minute (4,5 km si ceva) fara pauza, la final cinci minute cool down.

SAPTAMANA 9 (3 sedinte) - FELICITARI, O SA ALERGATI 5 KM!
Cinci minute warmup, apoi jog 30 minute (in jur de 5 km) fara pauza, la final cinci minute cool down.

Ideea mea este sa termin acest program, pentru ca ulterior sa incep alt program de antrenament pentru triathlon. Dar ca sa pot sa il incep pe asta, trebuie sa pot sa alerg 5 kilometri, sa inot 500 de metri si sa merg o ora cu bicicleta, fara oprire. De unde inteleg eu ca daca am nevoie de 10 saptamani sa ajung la 5 kilometri, tot de atat o sa am nevoie ca sa inot 500 de metri (asta dupa ce invat).

Abia dupa 10 martie o sa merg la bazin, asa ca pana atunci incep antrenamentul pentru alergat.

Pana atunci, RunBaby.

In Iancului unde stau eu nu e niciun parc pe aproape. Asa ca la 7:25 am iesit din scara, am dat drumul la aplicatia GPS Motion X de pe telefon (da, abia asteptam sa vad ce distanta o sa parcurg), mi-am pus castile in urechi, mi-am dat drumul la cronometru si m-am indreptat spre Obor, unde e un parculet foarte mic.

E destul de complicat sa scoti tot timpul telefonul sa vezi cat mai ai din alergat/mers si se pare ca o sa ma chinui in felul asta pana in saptamana 7. Probabil ca o sa investesc intr-un ceas cu cronometru care cred ca ar fi ceva mai practic, dar mai astept sa fiu sigura ca ma tin de toata afacerea asta.

Am ajuns la Obor, dar parcul e prea mic, am dat doua ture dar mai mult m-am chinuit, asa ca am iesit si m-am dus pe strazi si stradute. Nimic remarcabil, traseul nu a fost ok pentru ca erau multe strazi de trecut, caini, masini parcate pe trotuar. Joi o sa incerc alt drum.

In final am facut 8 reprize de 60 sec alergat / 90 de secunde mers si m-am oprit. Nu eram obosita, desi mai mi-am pierdut rasuflarea pe parcurs.

Mi-am oprit GPS Motion-ul inainte sa ajung acasa, adica inainte sa termin si cele 5 minute de cool down, dar eram nerabdatoare sa vad cum m-am descurcat. Am facut 3,3 kilometri in 26 de minute. Deci pe final, probabil ca au fost 3,5 km in 30 de minute. Nu comentam asupra performantei, suntem abia la inceput.

Orice inceput trebuie sa inceapa cu inceputul

Acum poate vreo luna, desi nu pot sa stiu cu exactitate, am inceput sa o urmaresc pe Tea, colega de facultate care si-a propus un lucru mare. Sa slabeasca intr-un an si in tot acest timp, sa scrie despre cum reuseste sa faca asta. Fermecata atunci de curajul, angajamentul si determinarea ei m-am gandit ca si mie mi-ar trebui un proiect. Dar singurul lucru care imi venea in minte era lasatul de fumat. Dar asta am facut deja de 50 de ori in ultimii 3 ani, deci nu avea rost sa ma mai fac de ras inca o data. Apoi am uitat de orice gand desre proiecte personale ambitioase.

Dar, acum o saptamana... pam-pam-pam-paaam.

Primesc o invitatie pe Facebook pentru pagina Delta Rowmania.Triathlon. Proiect initiat de Ivan Patzaichin, un om extraordinar, pe care am avut sansa sa il cunosc acum un an. Si dintr-o data m-a lovit. De ce nu as participa si eu la un triathlon.

Tot ce stiam despre triathlon era ca e constituit din 3 probe: inotat, ciclism si bicicleta. Si am inceput sa caut informatii. Si cu cat cautam, cu atat vroiam mai mult.

Un triathlon, cata lume nu a participat de-a lungul timpului. Ei bine, si aici vine partea interesanta.

Cu bicicleta stiu sa merg si imi place. Dar de mai mult de un an nu mai am bicicleta (doua biciclete furate in decurs de 6 luni). O proba din trei, oarecum rezolvata. Dar urmatoarele doua ..

Eu obosesc cand urc scarile la metrou, iar ultima oara cand am alergat (nepunand la socoteala cei 10 metri ca sa prind autobuzul) a fost in liceu, cand imi dadeam sufletul pe 1 kilometru.

Hai sa zicem, ca as putea sa fac asta pana la urma, dar.. aici intervine surpriza. Eu nu stiu sa inot. Vara trecuta am facut un curs, dar long story short, am reusit sa inot doar 17 metri, intr-o apa de 1,5 metri adancime. Deci in continuare mi-e o frica inimaginabila de apa.

Asa ca in urmatoare 6 luni, trebuie sa ajung sa inot minim 750 metri, sa merg cu bicicleta 20 km si sa alert 5 km. Si sa pot sa fac toate aceste probe consecutiv.

Mai e si varianta de echipa, dar cele doua persoane pe care le cunosc si si-ar dori un triathlon, la fel ca si mine, nu stiu sa inoate. Iar asta inseamna sa inot eu 1500 metri.

Dar sunt increzatoare ca pot, pentru ca asta e proiectul meu pe 2013. Sa merg la triathlon.

Iar aici am sa scriu despre cum am sa ma antrenez eu. O sa fie distractiv, sunt sigura :).