Se afișează postările cu eticheta Inot. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Inot. Afișați toate postările

joi, 18 aprilie 2013

Lucrurile merg înainte. Eu mă țin după ele.


Să înoți este extraordinar. Sunt abia la început și deja e incredibil de frumos.

Pe drumul spre casă m-am panicat că abia luni mai merg la bazin, dar m-am liniștit când mi-am adus aminte că mâine alerg. Mă și pufnește râsul când mă gândesc în ce hal am ajuns. Pâi eu cu un pahet de țigări pe zi, cafea cât cuprinde, petreceri până dimineața (bine, astea încă se mai întâmplă), nenumărate ginuri tonice și alte și alte abuzuri, eu să mă panichez că nu înot, dar să mă liniștesc la gândul că nu e nimic, mă duc la alergat. Eu să fac asta? Viața poate să fie destul de comică.

În altă ordine de idei, mă bate un gând. Pe 19 mai e Bucharest International Half Marathon, unde au și cursă de 10,458 km. Nu, nu, nu. Nu are rost nici să mă gândesc la asta. Dar dacă... Nu, nu, nu. E imposibil. Sau.. ?

vineri, 12 aprilie 2013

Ce n'est pas un blog de alergare

În ciuda aparențelor, acesta este o un blog despre Triathlon, nu despre alergare, deși numai despre asta am scris, deși numai asta am făcut.

Ei bine, de ieri, am introdus antrenamentul numărul doi, adică înotul.

După o hotărâre de moment, la ora 8 seara eram acasă, la 8:45 într-un taxi cu directia Facultatea de Medicină, la 21:00 în fața ghișeului cu abonamente, la 21:09 în bazin.

Ce am remarcat este că atunci când ești panicat că în orice moment poți să mori înecat, nu mai poți să te gândești la drame existențiale. Pur și simplu nu mai e loc. Și după ce ai reușit să supraviețuiești apei timp de o oră, ai senzația că tu ai îmblânzit bazinul ăla. Că a fost o luptă între tine și el, iar tu ai învins. Iar asta chiar te face fericit.