Ce mă sperie

Când începi să îți rearanjezi viața, ieși din zona de confort. Iar asta sperie, pentru că intri într-o lume nouă și ce poate fi mai înfricoșător decât necunoscutul? (noroc că e și frumos)

Am terminat a 3-a săptămână cu un pic de panică. Pâi cum altfel dacă există:

1. Oamenii care îmi spun că un triathlon e ceva imposibil.
Sunt destui și mă fac să mă gândesc că poate au dreptate. Până la urma ce procent din populație participă la un triathlon? 0,001%! Dar pe de altă parte, imposibil îmi părea și să mă trezesc la 7 ca să alerg. Iar mai imposibil decât asta era să îmi și placă. Și uite că se întâmplă.

2. Oamenii care cred în mine. A se vedea Florin Chindea
Dacă nu am să duc la capăt tot planul? Dacă nu voi putea să particip în toamnă la triathlon? Ce va zice asta despre mine? Aici nu am contra-argument, tot ce trebuie să fac este să continui. O să văd apoi. Lucrurile trebuie luate pe rând.

3. Gânduri de abandon
Din când în când mă gândesc de ce naiba fac eu asta? Ce îmi trebuie mie triathlon? Nu mai bine îmi văd eu de treburile mele de om leneș? A nu te trezi dimineața e mai ușor decâ să te trezești. La fel cum să nu alergi, e mai ușor decât SĂ.
Sunt ganduri care trec, dar revin. Și încerc cât mai mult să mă gândesc la ce am de făcut azi și să îl ignor pe mâine. Cu atât mai mult pe "toamna viitoare". Pentru că, știți cum se mănâncă un elefant? Se taie în bucăți.

***

În altă ordine de idei, ieri dimineața trebuia să alerg. Vineri am ieșit în club și m-am culcat la 4. M-am trezit la 8 jumătate, vinovată dar fără energie pentru alergat. Am ieșit la 8 seara să alerg, mai mult forțată, ca să nu pierd ziua.

Eram nervoasă. Pe mine că nu sunt ordonată, că nu am un regim de viață sănatos, că pierd vremea aiurea, că nu trebuia să ies vineri, că am mult de lucru și nu mă apuc. În plus, lipsa odihnei îmi dă și un fel de semi-depresie.

Nu am respectat programul, nu am avut chef. Am alergat pur și simplu. În total 4 kilometri, cu pauze de mers între fiecare km, de 100 - maxim 200 de metri de mers. În medie, am avut 6,39' pe kilometru. Primul kilometru l-am făcut în 5 minute 40. E un rezultat care nu se apropie de nimic de până acum.

De mâine mă întorc la antrenament, chiar dacă îmi plac mai mult rezultatele de ieri. Până la urmă, e vorba de disciplină în primul și în primul rând.

p.s. Nu mâncați elefanți. Doar pe cei metaforici.

Când alergi, demonii nu te prind din urmă. Mai rău e când te oprești

Azi de dimineață m-am rostogolit din pat la 7:20 după ce m-am culcat ieri, din nou, după ora 2 noaptea. Dar bine că am facut-o, aseara aveam temeri că nu o să mă trezesc deloc.

Chiar discutam cu cineva, că sportul funcțioează de fapt ca yoga. Te eliberează de absolut toate gândurile și te face să ai un singur punct de concentrare: propria cadență, astfel încât totul în rest se estompează. Ești doar tu cu tine, într-o formă mai pură, neafectată de niciun fel de zgomot.

Alergatul exorcizează toate deciziile proaste luate în ultimele zile. Ce bine ar fi dacă în viața de zi cu zi, atunci când e nevoie, ai putea să intri într-o cabină telefonică, să te schimbi în costumul de alergare și să o iei la fugă pe străzi. Iar dacă tot ești acolo, să dai și un pic timpul înapoi.

În altă ordine de idei, alergarea de azi a fost una din cele mai bune pe care am avut-o de când am început să fac asta. Și mă refer aici la nevoia neștiută, pe care mi-a împlinit-o.

Primul km de azi l-am făcut în 6.12, cel mai bun timp al meu de până acum, dar cu costul unei dureri acute în partea dreaptă. Pe final, media a fost tot de 7.35 per kilometru, fix ca acum 2 zile. Aici aș băga o idee profundă și o paralelă cu viața, dar mai bine să concluzioneze fiecare după cum vrea.

Când am ajuns în fața scării, tot ce vroiam era să mai alerg o dată. Încă jumătate de oră. Era o nevoie viscerală, care mă domina și mă tulbura, ca un vulcan gata să erupă. Din păcate a trebuit să mi-o reneg, până și Clark Kent mai trebuia să se ducă la redacție.

Metoda ușoară de a urca pe podium la Triathlon

Așa cum am mai menționat anterior, triathlonistul meu preferat este Alexandru Diaconu. Și ca orice fan care se respectă, i-am scris un mesaj în care, printre altele, i-am zis și că în toamnă vreau să particip la un triathlon, chiar dacă condiția mea fizicâ actuală lasă de dorit, dar cum am un plan, sper să reușesc.

Și Alexandru mi-a răspuns:

Cat despre dorinta ta de a participa in vara la primul triatlon, nu te descuraja ca nu este atat de greu pe cat iti inchipui sa termini o cursa! Cu 2 ore de antrenament pe zi si 6 antrenamente pe saptamana(doua de inot luni -joi - 2 de bike marti si vineri si 2 de alergare miercuri si sambata) pana in vara nu am nici o indoiala ca nu prinzi podiumul la categoria ta de varsta!!! 

În primul moment m-am panicat. Cum adică 6 zile pe săptămână. Cum adică două ore pe zi. Eu sunt un om ocupat, important, afectat (n-am avut altă rimă). Dar după câteva minute de gândire, mi-am adus aminte și că eu sunt un om încăpățânat.

Până la urmă două ore de antrenamente pe zi, înseamnă o oră dimineața și o oră seara. Ceea ce nu e chiar atât de înfricoșător, pentru că îmi lasă timp și de ieșit în oraș, și de muncit și de pierdut vremea aiurea (o da, fac și din astea).

Acum nu știu dacă Alex se referea că ar trebui să încep de mâine toate astea, dar nici eu nu țin la podium. Obiectivul meu pentru prima participare este să termin triathlonul și să mă distrez.  Dar totuși e nevoie de ceva disciplină.

Cum ajungi să te antrenezi 6 zile pe săptămână. Teorie!

Până la urma sportul este un obicei. Care ca orice obicei care nu este nociv pentru tine (ca fumatul, pierdutul vremii aiurea, ieșitul excesiv în oraș, creat dezastru în dulap dimineața, când cauți cu ce să te îmbraci sau purtatul cămășilor necălcate) este mai greu de făcut o rutină din el.

Tocmai de aceea trebuie să urmezi un plan ca să nu abandonezi pe parcurs. Cum vreau să fac eu.

Cele 3 reguli de aur (ale mele)

1. Start small

Am început cu o singură activitate din cele 3 pe care trebuie să le perfecționez pentru triathlon, adică cu alergatul (doh!).

2. Introdu activitățile pe rând
Sunt sigură că dacă de la început mă apucam și de înot, și de alergat și de bicicletă, în cel mult o săptămână aș fi ajuns la concluzia că sportul e pentru o anumită categorie specială de oameni în care în mod evident nu mă încadrez așa că să continui cu cititul, fumatul, băutul, scrisul și orice altă activitate care nu implică în mod obligatoriu ridicarea mea de pe canapea.

Așa că planul meu este ca după ce ajung la un anumit nivel cu un sport, astfel încât să scadă dramatic șansele de abandon (nivelul se numește: Doamne-cât-de-fain-e-nu-îmi-vine-să-cred-că-nu-am-mai-făcut-asta-până-acum!), să îl introduc pe următorul.

Bicicleta o las la urmă pentru că face parte din singurul sport pe care l-am mai făcut la viața mea și care mi-a plăcut (sport as in Nu mai iau metroul, mă duc cu bicicleta - dar asta era înainte ca ea să evadeze din sistemul anti furt și să o pornească pe alt drum, separat de mine. Bicicletă, dacă citești asta, încă aștept să te întorci acasă) dar și pentru că este cea mai simplă probă, therefore necesită mai puțin antrenament decât celelalte două (așa cred eu).

Deci, a fost alergatul, în cel mult două săptămâni o să urmeze înotul (atunci să vezi panică), iar în cel mult o lună, bicicleta.

3. Să continui să scriu aici
Jurnalul unui antrenament, este un sprijin important. În primul rând că pot să îmi urmăresc evolutia, iar ca un om egocentric ce sunt, îmi place la nebunie. Dar cel mai important, pentru că funcționează ca un angajament scris, ceea ce face să fie ca retragerea să fie extrem de inconvenabilă. Iar până acum, mie îmi e frică doar de mine și de nimeni și nimic altceva. Dar mi-e frică tare. :)

Motive stupide și mai puțin stupide ca să începi să alergi

În continuare mi se pare incredibil că alerg. Întotdeana mi s-a părut că joggingul este un sport plictisitor. Până la urmă care e faza, alergi de nebunu până obosești, iar apoi te duci acasă și spui tuturor cât de extraordinar e. Iar eu credeam că e orice, numai fun nu, și îi priveam cu scepticism pe toți cei care afirmau contrariul.

Și totuși este incredibil de bine să alergi. Încă nu știu să vă spun ce anume face ca acest sport să fie atât de plăcut, dar pot să zic ce se întâmplă dacă alergi.

1. Te trezești extrem de ușor dimineața. 
De-a lungul timpului am mai auzit "placa" asta. Fă sport și nu mai ai probleme cu trezitul de dimineața. Nu am crezut-o niciodată, sau cel puțin am zis că mie nu mi se aplică. Pentru că eu de când mă știu am apăsat pe butonul de snooze al alarmei și întotdeauna am bănuit că trece un elefant dimineața, direct peste mine și mă lasă inconștientă pâna la ora 11 - 12. Dar de când alerg, mă trezesc în fiecare zi la 7, chiar și in weekend. În zilele în care nu alerg, mă culc la loc până la 8, pentru că obiceiurile rele mor greu. Dar sunt fresh dimineața, iar asta mi se pare unul din cele mai mari beneficii ale alergatului.

2. Intri într-o societate secretă
Am aceiași prieteni, dar cumva am intrat în alt film. Vorbim despre sport, despre antrenamente, despre efectele alergatului și despre ce alte sporturi am putea să facem. Parcă s-a deschis o lume nouă și fascinantă, înaintea mea, formată din aceiași oameni pe care îi cunoșteam până acum, dar totuși alții. Ei sunt mai veseli, mai optimiști și mai tineri decât aceiași ei de dinainte cu care vorbeam despre drame, probleme, cărți fucked up și filme europene.

3. Ai un răspuns la întrebarea "Și ce ai mai făcut?"
"Uite, am început să alerg". Și invariabil primesc un zâmbet, încurajări și povești sportive. Iar eu am avut întotdeauna o problemă în a răspunde la întrebarea asta.

4. Ai o metodă bună de procrastinare
Când nu ai ce face sau nu ai chef să faci nimic, stai și cauți tehnici de respirație, trasee de alergat, echipamente sportive, diete pentru alergători sau povești de succes. Și uite cum dintr-o dată nu mai pierzi timpul aiurea.

5. Ai motive noi de bucurie
Fiecare zi în care ai alergat un pic mai mult, un pic mai repede, ai obosit un pic mai puțin, reprezintă un motiv de mândrie si zâmbet permanent pentru toată ziua.

P.S. Azi am alergat 3.05 km în 23 de minute. Cu un average pace de 7,35' per kilometru (7.9 km/h). Și m-am întors în casă imbujorată ca la 16 ani.